Acest al doilea număr al publicației noastre nu putea ocoli marea victorie a Românilor de la Mărășești, din august 1917, o victorie care, așa cum au menționat analiștii militari contemporani „Marelui Război”, a echivalat cu salvarea Țării în dificilul an 1917.

Entuziasmul opiniei publice românești după intrarea României în război a fost temperat de eșecul operațiunilor militare românești. În cele șase luni de război, România pierduse două treimi din teritoriul național, iar autoritățile și o parte a populației se retrăseseră în Moldova, cu tot cortegiul de suferințe pe care le impune o astfel de situație.

La începutul anului 1917, linia frontului se stabilizează în sudul Moldovei, între Munții Vrancei și Siret, trecând prin orașele Panciu și Mărășești.

Între 11/24 iulie – 19 iulie/1 august 1917 a avut loc bătălia de la Mărăști, încheiată cu un succes tactic repurtat de Armata a II-a Română, condusă de generalul Alexandru Averescu, în cooperare cu Armata a IX-a Rusă. Victoria Armatei a II-a Române, deși nu a avut și o urmare pe plan strategic, din cauza contextului general de pe frontul de răsărit, a contribuit la întărirea moralului ostașilor români.

Bătălia de la Mărășești s-a desfășurat în trei etape, în perioada 24 iulie/6 august-21 august/3 septembrie 1917, pe o lungime a frontului de aproximativ 35 km şi a fost cea mai importantă confruntare militară de pe frontul român din vara anului 1917. Forţele care s-au opus în timpul luptelor au fost semnificative: pe de o parte, Armata a IV-a Rusă – compusă din 84 de batalioane, 32 de escadroane, 79 de baterii, şi Armata I Română – alcătuită din şase divizii, printre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic, iar de partea Puterilor Centrale, Armata a IX-a  Germană (condusă de generalul de infanterie Johannes von Eben) – formată din 174 de batalioane, 16 de escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti ş.a.

La 1/14 august 1917, feldmareșalul August von Mackensen, în spiritul viziunii sale ofensive (era supranumit, de altfel, „Spărgătorul de fronturi”), declanșează ofensiva în zona Chicera, existând astfel riscul străpungerii aliniamentului defensiv româno-rus. Concomitent, generalul german Kurt von Morgen atacă pozițiile române care asigurau apărarea podului peste Siret de la Cosmești, silindu-i pe români să se retragă și să dinamiteze podul. A urmat o perioadă de calm, de câteva zile, folosită de von Mackensen să-și pregătească asaltul de la Mărășești.

La 6/19 august 1917, începe atacul general al trupelor Puterilor Centrale, acesta fiind apogeul luptelor de la Mărășești. Grupul de atac german, format din 5 divizii de infanterie și comandat de generalul von Morgen, a lovit aliniamentul român dintre Panciu și Mărășești, cu scopul de a străpunge linia frontului. Cea mai intensă bătălie s-a purtat în zona pădurii Răzoare, unde s-a remarcat compania de mitraliere a Batalionului I din Regimentul 51 Infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat. Semnificația jertfei mitraliorilor a fost uriașă, ei întârziind avansarea inamicului și replierea trupelor române.

Cea de a treia etapă, desfășurată între 7/20 august – 21 august/3 septembrie 1917, a cunoscut o diminuare a confruntărilor, dar și un ultim efort al germanilor de străpungere a pozițiilor românești, în zona Varnița-Muncelu.

Eșecul lui Mackensen la Mărășești a fost relatat de presa internațională, care elogia faptele de arme ale românilor. Astfel, revista „Time” titra: „Apărarea frontului la Mărășești a fost cea mai strălucită faptă de săvârșită vreodată de români.” Astfel, marea victorie de la Mărășești se înscrie în Galeria Națională a luptelor pentru apărarea pământului strămoșesc, precum cele de la Tapae, Posada, Rovine, Vaslui, Valea Albă-Războieni, Călugăreni și multe altele.

Bătălia de la Mărășești a durat 28 de zile, dintre care 15 zile au fost de luptă efectivă. În timpul confruntărilor, Armata I Română a pierdut 27410 oameni (610 ofițeri și 26800 de soldați și gradați), dintre care 5125 de morți, 9818 dispăruți și 12467 de răniți. Armata a IV-a Rusă a înregistrat pierderi cifrate la aproximativ 25650 de oameni (7083 de morți, 10400 de răniți și 8167 de dispăruți). Armata a IX-a Germană a pierdut un efectiv de 60000-65000 de oameni (morți, răniți și dispăruți).

Generalul Eremia Grigorescu, adresându-se ostașilor după victoria de la Mărășești:

„Timp de aproape două luni, prin rezistența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre la Mărășești și Muncelu năvălirii dușmanului cotropitor, ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră Țară… La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind risipa sângelui, ați smuls biruința cea mare. Ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a faptelor străbunilor noștri. Ați atras admirația lumii întregi… Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o Țară Românească a tuturor românilor”.

Vasile Pârvan, Memorial în onoarea camarazilor căzuți în războiul pentru unitate națională, citit în ziua de VII/XX noiembrie MCMXVIII, la redeschiderea cursurilor de istorie antică, publicat în volumul Memoriale (1923), sub titlul Au căzut pentru libertate. Cântec de jale:

„Viteji au fost flăcăii tăi, o Patria mea frumoasă, pretutindeni unde ți-au apărat moșia de năvala dușmană. Dar nicăieri sufletele lor n-au ars de un foc mai mistuitor ca la Mărășești și Târgul Ocnei (…).

Ca învăluiți în propriile giulgiuri, încă din viață, așa au apărut ei în ziua de hotărâre a bătăliei, în strămoșeștile lor haine albe de țărani ai ogoarelor roditoare, în fața dușmanului îngrozit de puterea mereu mai nestăpânită a asaltului lor.

Îngenunchiați, voi ce-ați rămas în viață, înaintea maiestății celor ce au căzut la Mărășești și Târgul Ocnei! Acolo s-a făurit din nou, prin moartea incomparabilă, pactul vieții eterne a rasei noastre.

În tragedia luptei fără speranță, acolo s-a petrecut schimbarea la față a marelui martir: țăranul-ostaș”.

Prof. Cătălin MOCANU