Ceea ce am reținut cei mai mulți dintre noi din greva salariaților din învățământ nu au fost revendicările salariale, de altfel, firești, ci lupta dascălilor pentru a-și apăra demnitatea. Este un strigăt de revoltă față de umilințele pe care le îndură din 1990 încoace. Politicienii României postdecembriste le-au cerșit mereu votul și susținerea, dar au uitat de dascăli imediat ce au ajuns la ciolan.

Odată cu alegerea lui Johannis ca președinte, profesorii au sperat că unul de-al lor le va înțelege nemulțumirile și se va opri, măcar, declinul Educației. Stupoare! Acesta, către final de mandat, s-a comportat mai jalnic decât Băsescu – o culme a lipsei de bun simț! – , permițându-și, într-un acces de frustrare, să îi certe pe profesori că au „îndrăznit”. A fost reacția individului care a avut un proiect de țară în cele două mandate, „România educată”, un proiect eșuat, ca și inițiatorul său.

„România educată” nu a eșuat din lipsă de susținere a sa sau a președintelui. A eșuat pentru că resursa care trebuia să implementeze proiectul nu a fost susținută. Mai mult, a fost umilită, desconsiderată, discreditată și împinsă către periferia societății. Johannis, care trebuia să știe ce rol are profesorul în societate, a anulat tocmai rolul fundamental al profesorului, după principiul „marș la ore!”. Nu discutăm aici despre viziunea partenerilor actuali ai lui Johannis – Nicu și Marcel. Unul este mai supus decât Boc și este un instrument docil în mâna lui Johannis, celălalt…

Profesorii au predat lecția demnității. Vom vedea, în viitorul nu îndepărtat, cine și-o va însuși!

Coordonator AUR Vrancea

Sorin PÎSLARU